Alba Expres
Local

Elevul Ștefan Simescu de la Colegiul Militar Mihai Viteazul a câștigat medalia de aur la NEO Science Olympiad

Silvia Rusu

Silvia Rusu

⏱ 1 min citire
Imagine cu caracter ilustrativ

Ștefan Simescu, elevul de top al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a câștigat o medalie de aur la competiția internațională NEO Science Olympiad, la secțiunea fizică.

Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât a fost realizată la prima participare în această competiție internațională.Concursul s-a desfășurat online, în limba engleză, și a necesitat o pregătire riguroasă, precum și studierea în avans a programei.Subiectele au combinat cunoștințele teoretice cu aplicațiile practice, iar cunoștințele de limba engleză au fost esențiale pentru înțelegerea cerințelor.

Citește și: Tânărul mecanic din Reghin, cel mai rapid câștigător al concursului MECANICUL ANULUI 2026

Reușita lui Ștefan Simescu

Medalia câștigată de Ștefan este o recunoaștere a pasiunii sale pentru fizică, a determinării și a dorinței de a-și îmbogăți cunoștințele în acest domeniu, având-o ca mentor pe doamna profesoară de fizică Laura Ciobanu.Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a subliniat, într-o postare pe Facebook, semnificația acestei realizări.

„Premiul obținut la această competiție este rezultatul muncii și implicării mele, dar și al sprijinului oferit de doamna profesoară de fizică.Participarea la acest concurs a reprezentat o experiență nouă și diferită față de celelalte competiții la care am luat parte, oferindu-mi ocazia de a-mi aprofunda cunoștințele în domeniul fizicii și de a-mi dezvolta pasiunea pentru această disciplină”, a declarat Ștefan.

Sursa: ziarulunirea.ro

Vrei știrile din Alba primele în Google?

Adaugă Alba Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.