Primul „Manual de medicină”, tipărit în anul 1551 la Alba Iulia, a fost realizat de medicul Paul Kyr, care a trăit între 1506 și 1588. Această lucrare reprezintă una dintre cele mai puțin cunoscute povești ale orașului, fiind un document important pentru istoria medicală a Transilvaniei.
Manualul cuprinde abordări medicale amuzante, dar în acea perioadă era considerată o realizare avansată. Printre pacienți s-au numărat domnitori precum Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Petru Cercel, Mihnea al III-lea, precum și principii Ioan Zapolyia, Ioan Sigismund și Sigismund Bathory.
Citește și: Polițiștii din Alba au verificat 40 de cetățeni străini în Jidvei
Medicul Paul Kyr nu a stat departe de problemele populației de rând și a fost răpus de o epidemie de ciumă, în timpul unei perioade în care Europa de Est era lovită periodic de această boală. El și-a găsit sfârșitul în timpul unei epidemii între 1567 și 1588, care a ucis peste jumătate din populația marilor orașe.
Ce metode de tratament folosea medicul Paul Kyr în epoca sa?
În acea vreme, tratamentele împotriva ciumei erau ineficiente și dureroase. Se foloseau parfumuri, pucioasă sau oțet pentru dezinfectare, iar cauterizarea era o metodă frecventă, deși extrem de dureroasă și ineficientă. Aceste practici reflectă lipsa de cunoștințe despre boală și încercările disperate ale medicilor de a salva vieți.
- Tratament cu parfumuri, pucioasă și oțet pentru dezinfectare
- Cauterizare, procedură dureroasă și ineficientă
- Tratament bazat pe superstiții și metode empirice
- Răspândirea epidemiei în Europa de Est până în secolul al XIX-lea
- Moartea medicului Paul Kyr în timpul epidemiei
Ce impact a avut epidemia de ciumă asupra orașului Alba Iulia?
Alba Iulia a fost lovită de două episoade grave de ciumă, în timpul ridicării Cetății Bastionare și în anul 1717. În timpul construcției cetății, molima a făcut ravagii, afectând atât populația civilă, cât și personalitățile implicate în proiect.
Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, epidemia din 1717 a „secerat” oameni de seamă, inclusiv arhitectul Giovanni Morando Visconti, inginerul Martin Francesco Dittin și antreprenorul Francesco Brilli. Toți trei și-au găsit sfârșitul în acea perioadă și sunt înmormântați în Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia.
Consecințele acestor episoade au fost devastatoare, iar localnicii și autoritățile au încercat să găsească soluții, deși metodele erau limitate și adesea ineficiente. În ciuda acestor încercări, ciuma a rămas o amenințare constantă până în secolul al XIX-lea, lăsând în urmă un impact profund asupra istoriei orașului.
Reacțiile oficiale au fost de multe ori insuficiente, iar populația a trăit cu frica constantă a unei noi epidemii. Astfel, Alba Iulia a devenit un simbol al luptelor împotriva molimei, dar și al vulnerabilității în fața bolilor contagioase din acea epocă.