ro Un avertisment serios a fost transmis de sindicaliștii din sistemul feroviar, care susțin că lipsa resurselor financiare pune în pericol funcționarea normală a trenurilor și a infrastructurii CFR.
În cazul în care nu se vor lua măsuri rapide, circulația trenurilor ar putea fi oprită în întreg sistemul feroviar.
Potrivit unui comunicat emis luni, reprezentanții sindicali au precizat că operatorii feroviari de călători nu mai dispun de fondurile necesare pentru a-și acoperi obligațiile legale și operaționale.
În ultimele două luni, finanțarea din partea statului a fost blocată, fie prin amânarea bugetelor, fie prin întârzierea aprobării documentelor de planificare, ceea ce a generat un efect de domino în întregul sector feroviar.
Ce impact are blocajul financiar asupra sistemului feroviar.
Citește articolul complet pe Alba Expres
Deschide articolul →